ISTORIC

 

Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală a fost înfiinţată în anul 2005, prin Hotărârea Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă, devenind cea de a patra facultate a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, alături de tradiţionalele Facultăţi de Medicină, Medicină Dentară şi, respectiv, Farmacie.

În prezent, în cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală sunt acreditate patru specializări: Moaşe (4 ani), Asistenţă medicală generală (4 ani), Balneofiziokinetoterapie şi recuperare (3 ani) şi Tehnică dentară (3 ani), iar alte cinci specializări sunt autorizate provizoriu: Asistenţă de farmacie, Asistenţă dentară, Audiologie şi protezare auditivă, Laborator clinic şi Radiologie şi imagistică (fiecare de 3 ani). Pentru toate specializările Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală, forma de învăţământ este cu frecvenţă, iar absolvenţii dobândesc diplomă de licenţă (diplomă de studii superioare) în urma absolvirii cursurilor şi promovării examenului de licenţă.

Menţionăm şi faptul că profesiile de moaşă, respectiv asistent medical generalist (cu patru ani de studii), sunt reglementate la nivelul Uniunii Europene, beneficiind de recunoaşterea automată a diplomei de licenţă dobândită la UMF „Carol Davila” în toate ţările membre UE, conform prevederilor Directivei europene nr. 2005/36/CE.

De la înfiinţare, Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală a înmatriculat studenţi, în fiecare an universitar, prin concurs de admitere.

            Având în vedere atât tradiţia Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi renumele internaţional de care se bucură, calitatea cadrelor didactice şi a condiţiilor de pregătire a studenţilor, cât şi adresabilitatea crescută către specializările oferite de către Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, avem convingerea că această facultate a universităţii noastre se va dezvolta în continuare, în acord cu prevederile legislaţiei naţionale, cartei universitare, reglementărilor curriculare europene şi cu cerinţele pieţei muncii. 




Copyright © 2013 UMF. All Rights Reserved.
U.M.F. Carol Davila - Bucuresti
Cod fiscal: 4192910 Cont: RO57TREZ70220F330500XXXX
Banca: Trezorerie sect. 2